„Toti traim sub acelasi cer dar nu toti avem acelasi orizont.” Konrad Adenauer

„Nimeni nu are darul de a vedea de unul singur totul. Cei mai multi dintre noi vedem ceea ce dorim.”

Iulius Caesar

Sa-i convingi pe cei ca tine nu poate fi asa de greu, sa-i convingi pe cei total diferiti si sa patrunzi in lumea lor, aceasta este cu adevarat o provocare.


Cum am ajuns eu la scoala…si rolul parintilor in educatia mea!

Nu imi este tocmai usor sa scriu despre experienta mea, poate tocmai din teama ca nu voi spune ceva interesant, ceva acid. De aceea, am tot amanat scrierea  acestui material despre experineta mea in scoala, pe blogul acestei campanii…

De ce?

Pentru ca eu nu m-am simtit discriminata in scoala. Am fost oare norocoasa? Posibil. Sau poate doar am avut norocul sa dau de o invatatoare si profesori calificati, care nu discriminau, dimpotriva erau interesati de aspectele culturale diferite. Dar asta e o normalitate, nu-i asa?

Spun asta pentru ca imi amintesc ca, in ciclul primar, in momentul in care invatatoarea ne-a intrebat ce meserie au parinti (stiti la inceputul anului se facea prezenta si se notau meseriile si locul de munca la parintilor … nu stiu nici acum de ce, dar ma rog….) eu am raspuns: Mama – casnica, Tata – bijutier particular. In momentul acela am vazut pe chipul invatoarei mele o sclipire, i se parea interesant, s-a apropiat si mi-a admirat bijuteriile facute cu atat migala de tatal meu. Eram mandra de tatal meu, provenit din neam de argintari, ce prelucra manual bijuterii din aur si argint, uneori cu pietre pretioase si semipretioase, pe care mai apoi le comercializa.

Avea improvizat un mic atelier in curtea casei cu diferite scule, unele prelucrate manual. Pot da ca exemplu nicovala, o teva lunga in care se sufla pentru topirea aurului, argintului. Ulterior acele materiale deveneau  bijuterii minunate.

Era foarte ocupat, deseori lucra toata noaptea pentru ca dimineata sa lustruiasca si sa finiseze bijuteriile. Aceasta meserie ii aducea venituri substantiale, mult peste medie, ceea ce ne asigura in trai mai mult decat decent.

Ne permiteam cam orice, intr-un an de lucru tata putea cumpara o casa, de exemplu sau intr-un sezon estival putea cumpara o masina noua, de la Pitesti  🙂

Chiar si-a cumparat o casa si in Timisoara, unde avea multi clienti banateni. Imi aduc aminte ce curiosi erau de cat de repede si bine lucra tatal meu. Spuneau ca avea mana de aur.

Mama nu era tocmai casnica, pe langa treburile gospodaresti ( imaginati-va o casa mare cu 4 copii  si 4 nepoti, atunci prin `90  … intre timp familia a devenit mai numeroasa) era si o comercianta foarte buna. Pe perioada verii mergea impreuna cu tata la diferite targuri sau festivaluri mestesugaresti in tara si nu numai, unde vindeau o mare parte din bijuteriile prelucrate in timpul anului.

Dupa acesta introducere in familia mea, ceea ce vreau sa va spun despre tatal meu este faptul ca tocmai aceasta meserie l-a privat de scoala.  L-a durut enorm pentru ca si-a dorit foarte mult sa invete, sa mearga la scoala, insa nu a avut conditiile necesare, nici chiar minime… iar parintii nu il sustineau deloc deoarece nu considerau necesara scoalarizarea copiilor pe termen lung. Pentru ei era de ajuns sa  stie sa scrie si sa citeasca , apoi sa invete meseria traditionala care aducea venituri.

Bunicul din partea tatalui, observand talentul copilului  in ale meseriei, a cautat sa-l fructifice si, adesea, nu-l lasa sa merga la scoala pentru a-l lua la targuri. De accea, tatal meu de abia a reusit sa termine 8 clase cu sacrifiicii enorme.

In familiile traditionale (asa cum era si cea a tatalui meu) baietii sunt invatati sa lucreze de la varste foarte fragede. Incepand de la 6 – 7 ani sunt ucenicii parintilor, deoarece mestesugul traditional se transmite din tata in fiu. In cativa ani, copiii pot lucra o bijuterie de la cap la cap, trecand prin toate etapele pana la finisaje. Fetitele sunt invatate de mici sa fie bune gospodine, sa aiba grija de casa si de fratii mai mici.

Revenind la tatal meu …. desi invata foarte bine, ba chiar primea si bursa pentru rezultate excelente, acesta a fost nevoit sa renunte, insa s-a resemnat cu cartile pe care le citea si pe care nu i le putea intrerzice nimeni. De aceea, desi nu si-a continuat studiile si nu are o diploma, tata are o vasta cultura generala, de multe ori fiind  intrebat ce studii are.

De multe ori romii nu sustin scolarizarea copiilor din diverse motive. Am sa incerc sa enumar cateva mai jos:

  • principalul motiv este situatia materiala precara intalnita la majoritatea romiilor vatrasi (cei care nu au o meserie traditionala si astfel nu pot sustine financiar scolarizarea copiilor). Si asta nu pentru ca nu si-ar dori, caci ei sunt constienti ca scoala reprezinta singura solutie pentru viitorul copiilor, insa abia pot intretine familia de pe o zi pe alta lucrand ca zilieri. Si este adevarat ca intretinerea copiilor la scoala presupune o cheltuiela pe care efectiv nu si-o pot permite: rechizite imbracaminte, echipament sportiv.
  • O alta problema de care se lovesc copiii romi este discriminarea intalnita adesea la scoala. Copiii proveniti din familii sarace, din comunitati unde nu exista apa potabila si lumina curenta, nu sunt la fel de curati si ingrijiti ca „majoritarii”. Astfel, acesti copii  sunt adesea pusi in spatele clasei, in ultimele banci. Uneori copiii lispesc de la scoala pentru ca ploua, se inunda si se blocheaza drumurile de acces.   De aceea, copiii nu sunt la acelasi nivel cu ceilalti si le este foarte greu sa recupereze lectiile pierdute, iar acasa parintii ori nu-i pot ajuta pentru ca nici ei nu au studii, ori nu sunt acasa si  ….   iata cum se ajunge la abandon.
  • Un alt exemplu sunt copiii din comunitatile traditionale, vorbitori nativi de limba romani, cei care vorbesc acasa numai limba romani, iar cand ajung la scoala oricat de binevoitor va fi invatarorul nu va  putea comunica cu copilul…pentru ca nu cunoaste limba …. aici exista deja o solutie  adoptata in unele comunitati – gradinitele bilingve.
  • Copiii din comunitatile traditionale, exemplu pe care vi l-am descris anterior, cei apartinand comunitatilor de argintari, caldarari, gabori (care, pe de o parte, au surse de venit si  de cele mai multe ori exploateaza copiii  si, pe alta parte, nu au incredere in sistemul educational) sunt retrasi de la scoala de parinti pentru a-i proteja si de teama ca societatea romaneasca sa nu ii atraga – lucru ce le va deschide orizontul de cunoastere, astfel nerespectand obiceiurile si traditiile comunitatii din care fac parte.

O astfel de situatie este si cazul unei fetite care a invatat in scoala nr. 95 din Bucuresti . Ea face parte dintr-un neam, breasla traditionala de argintari. Ea si-a intrerupt studiile involuntar in clasa a VII-a, cand familia nu a mai lasat-o sa merga, desi ea isi dorea foarte mult. Au intervenit cadrele didactice, mediatoarea scoalara, colegii, insa nimeni nu a reusit sa schimbe conceptia bunicii, care in cele din urma a reusit sa ingradesca dreptul la educatie al fetitei. Aceasta inca sufera cand se intanleste cu verisoara ei care acum este clasa a VIII-a.

Aici intervin barierele de comunicare.

Noi am fost norocoase (ma refer si la surorile mele)…comparativ cu ceea ce se intampla de obicei in alte familii de romi traditionali, in care parintii decid pentru copiii lor, fara a le lasa dreptul de a alege.

In fiecare seara tata ne spunea cate o poveste din O mie si una de nopti. Asteptam cu sufletul la gura sa-si termine treaba si sa ne putem aseza langa el pentru a ne povesti ce a mai facut Seherezada.

Parintii ne-au incurajat si ne-au sustinut sa mergem la scoala, ne-au oferit toate conditiile posibile, vroiau ca noi sa avem oportunitatea de alege. Mama nu dormea niciodata pana nu ne lasa uniformele calcate si funtitele de par, dresurile si pantofii curatati. Dimineata ne pregatea micul dejun, ne impletea coditele ne lege sortulete si ne trimitea la scoala.

Pentru ca parintii nu au reusit sa meraga la scoala atat cat si-au dorit, pe noi ne-au sustinut, ne-au insuflat interes si dragoste pentru scoala, ne sfatuiau…ne spuneau intotdeauna sa nu tocim, sa lecturam. Astfel reuseam sa avem rezultate foarte bune si adesea eram date exemplu celorlalti copii „majoritari”.

Nu ne-am simtit discriminate in scoala!

In concluzie, lucrurile se pot schimba, cu profesori calificati care reusesc sa rupa barierele de comunicare si sa foloseasca diferentele culturale ca pe un atu al scolii pe care o reprezinta. Si, bineinteles, cu ajutorul parintilor care sunt primii care decid si cei mai importanti in educatia copiilor.

Simonei S

expert comunicare

Evaluare de impact si diseminarea rezultatelor programelor PHARE

„Acces la Educatie pentru Grupuri Dezavantajate”

PHARE/ 2006/ 018-147.01.01.02

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s